A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, pe vremea regelui Arthur şi a cavalerilor mesei rotunde, un cavaler ce îşi dorea foarte mult să devină ucenicul magicianului Merlin. Şi a încercat el să înveţe cât mai multe vrăji din vechea carte a lui Merlin, dar nu a înţeles nimic din ceea ce iscusitul magician scrisese. Hotărât să obţină bagheta de vrăjitor s-a dus la Merlin şi i-a spus că ar face orice pentru a fi sub îndrumarea lui. Atunci magicianul l-a trimis în ţara lui Dracula pentru a aduce unul dintre cele nouă cojoace ale Babei Dochia.
Nedumerit şi neştiind cine este această babă, cavalerul încălecă pe calul său şi plecă spre ţara cunoscută drept România. Cale lungă şi obositoare străbătu el. Cunoscu în drumul său prinţese şi balauri, se luptă cu gorgone şi minotauri, întâlni ciclopi şi sirene care îi făcură drumul anevoios. Tânărul călător continuă să meargă încrezător, până ce ajunse în Transilvania. Neştiind ce să facă, sau cum să dea de această Dochie şi fiind noapte şi frig bătu la poarta castelului marelui conte Dracula. Acesta îl primi binevoitor în casa sa şi îi întinse o revistă pentru a trece timpul mai repede. Printre paginile acelei reviste a cărei nume s-a pierdut în timp află cavalerul de oraşul Râmnic.
Ajuns în Râmnic, poposi la casa unui ţăran şi întreba de această babă Dochie. Ţăranul, neinstruit în arta vorbelor, alese îl trimise pe cavaler la locul ce se zvonea că se numeşte YBLE. Acolo, el găsi domniţe şi cavaleri îmbrăcaţi în rochii şi costume scumpe, ce aveau feţele acoperite de măşti. Nedumerit, cavalerul întrebă pe una din domniţe ce se întâmplă. Aceasta îi spuse, că aici, la YBLE se strânseseră cei mai iscusiţi şi învăţaţi oameni din lume pentru a descifra secretele celor mai misterioase legende, într-un carnaval al legendelor timpului. Atunci cavalerul se aşeză şi ascultă atent. Unul dintre cei prezenţi se ridică în picioare şi începu:
“Cu mulţi, mulţi, mulţi ani în urmă, trăia o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care nu o avea la inimă. Într-o zi de iarnă cumplită babă Dochia i-a dat fetei, o haină foarte murdară cerându-i să o spele la rău până devine albă ca zăpada. Tânăra fată s-a dus la râu şi a spălat-o mult timp, dar pe cât o spală ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Şi cum muncea ea de zor încercând să spele haina, a apărut un bărbat tânăr şi chipeş care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge.
Fata i-a povestit lui Mărţişor ce i s-a întâmplat. Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă haina era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei. “De unde o ai?” o întrebă bătrâna, “este încă iarna”.
Bătrâna crezu că primăvara a revenit şi plecă cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărţişor: “Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală” a grăit el, “tu, cea care ai obligat fata cea bună să spele iarna hainele la rău.” Apoi a dispărut.
Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci roşul şi albul simbolizează lupta între bine şi rău, între iarnă şi primăvara.”
Atunci cel care povestise legenda aduse ceea ce mai rămăsese din baba Dochia şi anume unul dintre cojoacele ei. Cavalerul se rugă de el să-i dăruiască lui cojocul, promiţând în schimb să facă numele de YBLE cunoscut peste tot pe unde va merge. Domnii şi domniţele îi dăruiră cojocul, iar cavalerul îl aduse lui Merlin, ca răsplată Merlin îl făcu pe cavaler vrăjitor şi făcu numele de YBLE nemuritor, astfel şi în zilele noastre YBLE este şi va rămâne o experienţă de neuitat.
Maria Lungu
