Youth Build Legendary Europe, proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, ne-a facilitat nouă tinerilor râmniceni, dar și celorlalți participanți din Portugalia, Spania, Italia și Turcia – mobilitate pentru una din tematicile foarte importante pentru stabilirea unui context multicultural în globalizarea prin diversitate în cadrul Uniunii Europene. Este vorba despre promovarea legendelor și a oamenilor legendări care au condus la crearea statelor moderne și plasarea acestora în construcția unei Europe legendare.
Poate cel mai legendar și iubit domn din istoria Moldovei și implicit al românilor este Ștefan
cel Mare (și Sfânt). A fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar…
Legenda veacului spune că Ștefan, om dârz și neînfricat, a avut curajul să lupte împotriva celui mai puternic dușman al timpurilor – Imperiul Otoman.
„De mult, pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe când Tara Românească şi Moldova aveau fiecare domnitorii lor, a avut loc pe pământul Moldovei o luptă mare între armata lui Ştefan şi cea a turcilor. Din această bătălie, turcii au ieşit învingători, deoarece numărul duşmanilor era prea mare faţă de armata lui Ştefan. Ştefan a plecat supărat şi obosit, rătăcind prin Munţii Vrancei până la Valea Putnei. Pe atunci, la noi, în Vrancea, satele erau cu mult mai rare şi cu mai puţini locuitori faţă de azi. Codrii stăpâneau mai tot ţinutul şi cu greu să dai de vreun pâlc de case, de aceea drumul a fost foarte greu şi lung pentru Ştefan, care în final a nimerit la o casă din Dumbravă Barsestilor. Această casă era locuită de o bătrână care i-a oferit domnitorului hrană şi un loc unde să se odihnească.
Obosit, Ştefan a adormit sub ochii bătrânei, care dorea să ştie cine este străinul îmbrăcat într-o haină de domn, cusută cu fir de aur. În final şi-a dat seama că acesta este chiar domnitorul Ştefan Vodă.
Surprinsă, bătrâna fugi până la stâna din valea satului, unde se aflau cei şapte feciori ai săi: Bodea, Spirea, Negrilă, Spulber, Bârsan, Pavel şi Nistor. Toți șapte erau ciobani în munții Vrancei, după cum erau mai toți voinicii locului., erau înalţi, spătoşi şi nimeni nu le putea sta în cale, de aceea bătrână le-a povestit de păţania lui Ştefan şi i-a rugat să-l ajute pe acesta să pornească din nou lupta cu turcii, răscolind toate colţurile Vrancei în căutare de ostaşi.
Auzind spusele mamei lor, în zorii celei de-a doua zi s-au răspândit în şapte părţi ale ţinutului,
adunând fiecare câte o ceata de voinici înarmaţi. A doua zi dimineaţă, când bătrâna deschise uşa casei, zări pe deal cum şiruri de ostaşi se îngrămădeau în faţa porţii ei, în frunte cu cei şapte feciori.
Uimit, Ştefan o întrebă pe bătrână ce se întâmplă, iar aceasta îi spuse domnitorului că îi încredinţează pe cei şapte fii ai ei care, împreună cu plăieşii vrânceni, vor luptă alături de el pentru a-i alunga pe duşmani din ţară. Deodată, oboseala şi tristeţea de pe faţa lui Ştefan au dispărut; el îşi privea oastea cu bucurie şi a realizat că nu ştia, care este numele acestei bătrâne pe care Dumnezeu i-a scos-o în cale. A aflat că o cheamă Tudora Vrâncioaia.
Toţi se luptau cu vitejie, Ştefan Vodă alături de cei şapte fraţi loveau în stânga şi în dreapta voiniceşte. După ce lupta a luat sfârşit, domnitorul împreună cu ostaşii au petrecut în cinstea victoriei.
La finalul ospăţului, Ştefan i-a chemat pe cei şapte voinici, fii ai Vrancioaiei şi le-a mulţumit pentru tot ceea ce au făcut pentru ţară şi pentru ceea ce mama lor i-a oferit. Acesta le-a spus că pe plaiurile vrâncene se află şapte munţi mândri, pe care, drept răsplată, domnitorul i-a oferit fiecăruia câte unul, scriindu-le la fiecare cu litere de aur pe o bucată de
piele de viţel cum că domnitorul ţării, Ştefan cel Mare lasă moştenire celor şapte fii ai Vrancioaiei Munţii Vrancei de la Trotuş la Valea Bâsca a Buzăului.
Atunci, fiecare dintre fraţi şi-a întemeiat la poalele munţilor sate care le poartă numele şi astăzi:
Bodeşti, Spiresti, Negrileşti, Bârseşti, Spulber, Păuleşti şi Nistoresti.”
Participarea în YBLE m-a făcut să înțeleg faptul că legendele nu vor pieri niciodată, ele fac
parte din moștenirea culturală a fiecărui stat și că orice implicare în comunitate constituie o cărămidă pe zidul viitorului oricărui popor, iar cu cât este mai mare zidul pe care îl construiești împreună cu semenii tăi, cu atât va fi mai mare recunoștința veacurilor viitoare și cea a urmașilor tăi.
Miruna Ionașcu
